UPDATE Real Madrid a învins cu 4-0 pe Valladolid și s-a apropiat la trei puncte de liderul Barcelona, care are 40 de puncte, dar un meci mai puțin.
Golurile echipei antrenate de Carlo Ancelotti au fost marcate de Gareth Bale (’33, ’64, ’89) și Karim Benzema (’36).
Gareth Bale a reușit în cele din urmă să se adapteze la Real Madrid, iar galezul începe să-și justifice investiția de aproape 100 de milioane de euro.
Fostul mijlocaș al lui Tottenham a avut parte de multe critici după primele sale meciuri la Real Madrid. Mulți considerau că Bale este o nouă țeapă de zeci de milioane de euro luată de Real Madrid. O presupusă hernie de disc care ar fi urmat să-l țină pe margine aproape un an a dat apă la moară celor care-l contestau.
Ușor, dar sigur, fotbalistul galez a început să se integreze în jocul lui Real Madrid. Bale a crescut de la meci la meci, iar prin golurile reușite contra lui Valladoid a ajuns la un total de 9 pentru Real Madrid, dintre care 5 în ultimele 3 meciuri oficiale.
Jucătorul în vârstă de 24 de ani a fost util și pentru colegii săi, pe care i-a servit cu 6 pase de gol. Bale este jucătorul din Spania cu cele mai multe assist-uri în Spania, în luna octombrie, înaintea lui Neymar și Cani, câte 4 de fiecare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER